Până în prezent, investiţiile companiilor medicale private și de stat au vizat în cea mai mare parte construcţia şi dotarea cu aparatură a unităţilor medicale. Pretenţiile tot mai mari ale clienților vizavi de calitatea serviciilor furnizate și alte provocări presupuse de piață fac, însă, ca executivii instituțiilor de profil să-şi îndrepte atenţia, în ultima vreme, către implementarea unor sisteme integrate pentru gestiunea datelor despre pacienţi, dar și a altor soluții menite să optimizeze serviciile furnizate și să crească satisfacția acestora.
Provocările specifice industriei:
Soluții propuse
Cunoscând toate aceste nevoi și probleme cu care se confruntă, clienților noștri din sectorul medical (public și privat) le punem la dispoziție soluții hardware și software menite să le susțină și faciliteze munca în:
– gestionarea (întocmirea, modificarea și accesarea) datelor pacienților în orice moment, pe dispozitive mobile – tablete WiFi și 3G, cu aplicații software customizabile și intuitive pentru echipamentele mobile, gen Mob-IO;
– tipărirea și scanarea din/ în sistem a datelor pacienților imediat, securizat și din oricare din zonele sau locațiile instituției medicale – soluții de printing;
– vânzarea serviciilor medicale către persoane fizice și firme – suita de soluții IQteh;
– salvarea și securizarea informațiilor despre pacienți, cu back-up permanent – virtualizare și disaster recovery;
– externalizarea serviciilor IT cu tot ce presupune aceasta: mentenanță, reparații, asigurarea echipamentelor ieșite din garanție etc.
Prin accesarea unor soluții integrate, customizate pe nevoile și bugetul dumneavoastră, aveți garanția optimizării costurilor, creșterii eficienței operaționale și a satisfacției pacienților dumneavoastră, cea mai bună asigurare pentru o afacere de succes.
Ne asigurăm că tot ceea ce întreprindem în munca noastră se realizează în conformitate cu strategiile pe care ni le-am stabilit încă de la început și urmărim ca în tot ceea ce facem să ne lăsăm ghidați de profesionalism și implicare pentru a face afaceri într-un mod responsabil față de valorile noastre, de nevoile clienților și de societate.
Soluțiile IT&C pe care le dezvoltăm și implementăm urmăresc eficiența și profitabilitatea afacerilor clienților noștri, tocmai de aceea munca noastră se cuantifică în beneficii obținute de client.
0040 256 281830
Acest website folosește cookie-uri doar cu scopul de a îmbunătății experiența vizitatorului în timpul navigării. Cookie-urile ce sunt caracterizate ca - Necessary Cookie - sunt stocate pe browserul vizitatorului și sunt esențiale pentru funcționarea corectă a opțiunilor de bază pe site-ul companiei noastre. Putem folosi pentru anumite pagini de pe site și cookie-uri ce aparțin unor alți furnizori. Aceste cookie-uri vor fi stocate pe site-ul utilizatorului doar cu acceptul si consimțământul acestuia. Aveți opțiunea să eliminați aceste cookie-uri, dar există posibilitatea ca această alegere să afecteze funcționarea corectă a site-ului.
Mai multe informații despre politicile de confidențialitate puteți regăsi la următorul link: http://m8m.ro/politica-de-confidentialitate/
Necessary cookies sunt esențiale pentru funcționarea corectă a site-ului. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalitățile de bază ale site-ului, precum si securitatea acestuia. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală despre utlizator.
Orice cookie-uri care pot fi folosite in cazuri particulare pentru funcționarea site-ului si sunt folosite pentru a colecta date personale via analytics, ads sau alt tip de conținut integrat sunt considerate ca fiind - Non-nenessary Cookie. Non-necessary Cookie sunt setate implicit ca dezactivate pe acest site.