Produsele FMCG (Fast-moving consumer goods; bunuri de consum cu mișcare rapidă, în română) sunt produse care sunt vândute rapid și la costuri relativ scăzute. Exemplele includ bunuri de folosință îndelungată, cum ar fi băuturile răcoritoare, produse de igienă și produse alimentare.
Deși profitul absolut făcut pe produsele de larg consum este relativ mic, acestea sunt în general vândute în cantități mari, și deci profiturile cumulate pe astfel de produsele pot fi substanțiale. Lupta pentru clienți și, astfel, pentru profit, este, însă, acerbă, mai ales într-o perioadă economică mai puțin fastă și într-un mediu extrem de competițional.
Provocările specifice industriei:
Soluții propuse
Confruntându-se cu aceste provocări economice, companiile din sectorul FMCG sunt nevoite să-și transforme periodic strategiile pentru a obține o poziție principală în piață și o mai mare viteză operațională.
Prin expertiza noastră și portofoliul de produse și servicii IT, sprijinim producătorii de bunuri de larg consum punându-le la dispoziție soluții hardware și software menite să îi ajute să obțină rezultate în:
– Pătrunderea pe noi piețe și creșterea pe piețele existente;
– Automatizarea echipelor de vânzări prin furnizarea de soluții software și hardware complete astfel încât echipele mobile de vânzări să fie în permanentă legătură și să aibă acces în timp real la informații foarte importante: situația stocurilor și a clienților, promoții pentru diferite game de produse, facturare și încasare mobile prin folosire de imprimante mobile, rapoarte de vânzări, proceduri de mercantizare, etc. – toate acestea fiind posibile cu soluția IQsfa;
– Optimizarea costurilor de producție și logistică și creșterea duratei de viață a produselor în piață;
– Eficientizarea operațiunilor din procesele de producție și logistică;
– Stocarea, gestionarea și back up-ul informațiilor de business – echipamente performante (sisteme desktop PC, laptop-uri, servere), soluții infrastructură (Virtualizare, Disaster Recovery);
– Crearea unor relații puternice cu furnizorii și distribuitorii – soluții CRM cu call center, pentru comunicarea noilor promoții sau discount-uri;
– Evaluarea și motivarea angajaților, prin remunerare la nivelul muncii depuse – aplicații software pentru gestionarea orelor lucrate și raportarea automată pe zile, ore, lucrător.
Prin colaborare, inovație și tehnologie de ultimă oră răspundem nevoilor acestora, sprijinindu-i în demersul lor de a crește sau a se menține în top pe piețele pe care activează.
Studii de caz:
Boglar Champ – hardware și software pentru automatizarea procesului de recoltare
Ne asigurăm că tot ceea ce întreprindem în munca noastră se realizează în conformitate cu strategiile pe care ni le-am stabilit încă de la început și urmărim ca în tot ceea ce facem să ne lăsăm ghidați de profesionalism și implicare pentru a face afaceri într-un mod responsabil față de valorile noastre, de nevoile clienților și de societate.
Soluțiile IT&C pe care le dezvoltăm și implementăm urmăresc eficiența și profitabilitatea afacerilor clienților noștri, tocmai de aceea munca noastră se cuantifică în beneficii obținute de client.
0040 256 281830
Acest website folosește cookie-uri doar cu scopul de a îmbunătății experiența vizitatorului în timpul navigării. Cookie-urile ce sunt caracterizate ca - Necessary Cookie - sunt stocate pe browserul vizitatorului și sunt esențiale pentru funcționarea corectă a opțiunilor de bază pe site-ul companiei noastre. Putem folosi pentru anumite pagini de pe site și cookie-uri ce aparțin unor alți furnizori. Aceste cookie-uri vor fi stocate pe site-ul utilizatorului doar cu acceptul si consimțământul acestuia. Aveți opțiunea să eliminați aceste cookie-uri, dar există posibilitatea ca această alegere să afecteze funcționarea corectă a site-ului.
Mai multe informații despre politicile de confidențialitate puteți regăsi la următorul link: http://m8m.ro/politica-de-confidentialitate/
Necessary cookies sunt esențiale pentru funcționarea corectă a site-ului. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalitățile de bază ale site-ului, precum si securitatea acestuia. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală despre utlizator.
Orice cookie-uri care pot fi folosite in cazuri particulare pentru funcționarea site-ului si sunt folosite pentru a colecta date personale via analytics, ads sau alt tip de conținut integrat sunt considerate ca fiind - Non-nenessary Cookie. Non-necessary Cookie sunt setate implicit ca dezactivate pe acest site.