Odată cu avansul tehnologic, volumul de date din cadrul organizațiilor de orice mărime crește considerabil în perioade extrem de scurte de timp, atât la nivel de aplicații, cât și în ceea ce privește informațiile procesate. Ţinand cont de aceasta, alinierea soluţiilor de stocare cu tehnologiile flexibile şi adaptabile din domeniu vor face diferenţa pentru cei care pot lua decizii corecte şi rapide. Astfel că dezvoltarea infrastructurii având o fundaţie solidă, scalabilă şi performantă, care să permită simplificarea şi creșterea performanțelor sistemelor care depind de aceasta este obligatorie pentru orice organizație.
Datorită experienţei şi certificărilor pe care echipele noastre le-au dobândit, suntem capabili să exploatăm specificul tehnologiilor de stocare dezvoltate de producători mondiali pentru a ajuta companiile să-şi îndeplinească obiectivele mai simplu şi mai eficient, protejând în acelaşi timp resursele de timp şi bani. Vă furnizăm, astfel, o gamă variată de rack-uri, produse de rețelistică, patch-uri, sisteme de alimentare, panel-uri și tehnologie pentru protectie la tensiune, de la cei mai mari vendori și la prețuri competitive, integrate de o echipă profesionistă și experimentată.
Ca soluții de infrastructură, punem accentul pe soluții – Virtualizare, Disaster Recovery – actuale și dedicate scăderilor de costuri si creșterii eficienței în cadrul organizațiilor, atât prin implimentarea lor cu hardware la client cât și prin externalizare, punând la dispoziția acestora Data Center-ul nostru.
Ne asigurăm că tot ceea ce întreprindem în munca noastră se realizează în conformitate cu strategiile pe care ni le-am stabilit încă de la început și urmărim ca în tot ceea ce facem să ne lăsăm ghidați de profesionalism și implicare pentru a face afaceri într-un mod responsabil față de valorile noastre, de nevoile clienților și de societate.
Soluțiile IT&C pe care le dezvoltăm și implementăm urmăresc eficiența și profitabilitatea afacerilor clienților noștri, tocmai de aceea munca noastră se cuantifică în beneficii obținute de client.
0040 256 281830
Acest website folosește cookie-uri doar cu scopul de a îmbunătății experiența vizitatorului în timpul navigării. Cookie-urile ce sunt caracterizate ca - Necessary Cookie - sunt stocate pe browserul vizitatorului și sunt esențiale pentru funcționarea corectă a opțiunilor de bază pe site-ul companiei noastre. Putem folosi pentru anumite pagini de pe site și cookie-uri ce aparțin unor alți furnizori. Aceste cookie-uri vor fi stocate pe site-ul utilizatorului doar cu acceptul si consimțământul acestuia. Aveți opțiunea să eliminați aceste cookie-uri, dar există posibilitatea ca această alegere să afecteze funcționarea corectă a site-ului.
Mai multe informații despre politicile de confidențialitate puteți regăsi la următorul link: http://m8m.ro/politica-de-confidentialitate/
Necessary cookies sunt esențiale pentru funcționarea corectă a site-ului. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalitățile de bază ale site-ului, precum si securitatea acestuia. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală despre utlizator.
Orice cookie-uri care pot fi folosite in cazuri particulare pentru funcționarea site-ului si sunt folosite pentru a colecta date personale via analytics, ads sau alt tip de conținut integrat sunt considerate ca fiind - Non-nenessary Cookie. Non-necessary Cookie sunt setate implicit ca dezactivate pe acest site.