Medianet

Valori

La Medianet urmăm o filozofie de afaceri care să ne permită să punem talentul, tinerețea şi tehnologia într-o ecuație comună al cărei rezultat să fie crearea unui mediu de lucru și de viață mai bun, atât pentru utilizatorii persoane fizice cât și pentru organizații.

Misiunea noastră este aceea de a fi priviţi de clienţii, furnizorii, partenerii şi angajaţii noştri drept unul dintre principalii furnizori de produse, servicii şi soluţii informatice integrate din România.

Acesta constituie focusul nostru continuu şi se sprijină pe valori cu care am pornit în 1998 şi pe care le cultivăm constant în oamenii cu care interacţionăm drept valori cheie a ceea ce suntem și ce vrem să fim:

Oamenii. Compania înseamnă oameni. Investim în angajații noștri, ei fiind motorul nostru și cel mai bun instrument de promovare. De aceea ne bazăm pe oameni tineri, inspirați și încrezători, bine înarmați împotriva plafonării.

Proactivitate. Venim în întâmpinarea cerinţelor şi nevoilor clientului rezolvându-le eficient şi încercând să prevedem problemele posibile pentru a le înlătura în timp util. De aceea nu vindem ca să vindem, ci orice beneficii adiţionale le facem cunoscute clientului încă de la începutul colaborării. Urmărim colaborări de durată.

Profesionalism. Pentru a ne atinge obiectivele, atât ale noastre cât şi ale clientului, lucrăm în echipă, cu responsabilitate şi eficienţă, vizând calitatea. Cunoştinţele tehnice pe care le avem cât şi atenţia la detaliu ne obligă în oferirea serviciilor de cea mai înaltă calitate.

Comunicare. Cheia succesului în munca noastră o reprezintă comunicarea. Cum suntem interesaţi nu doar să ajungă informaţia de la noi la clienţii noştri, ci şi ca această informaţie să ajungă înapoi la noi, feedback-ul este un factor hotărâtor în găsirea soluţiilor potrivite clienţilor, furnizorilor, angajaţilor şi partenerilor noştri.

Succesul comun. Când clienții noștri au succes, acesta se transferă și asupra noastră. La fel și în cazul partenerilor. Astfel, urmărim să ne comportăm ca un mecanism în care toate componentele conduc la o bună funcționare a sistemului.